miercuri, 1 august 2012

Glutamatul de monosodium!!!

...stiti  de  ce  vi se  recomanda  atat  de  mult ....VEGETA  SI  DELIKAT-ul  ???!!?????   Controlul populaţiei prin glutamatul de monosodium
- “Suntem martorii unui „război împotriva populaţiei” fără precedent, unul în care omului i se cere o atenţie sporită faţă de ceea ce se întâmplă în jur, pentru a evita ceea ce altfel i-ar putea distruge viaţa, fără ca măcar să-şi dea seama de ce a ajuns atât de neputincios şi lipsit de vlagă. Ajungem treptat asemenea puilor din crescătoriile de păsări – o masă de carne, obezi, fără memorie şi iniţiativă, cu dată de expirare cât mai recentă, înhămaţi mai degrabă la căruţa morţii. Şi – dacă se poate – fără urmaşi!”, scrie Petru Molodeţ într-un articol publicat în revista “Familia Ortodoxa” Glutamatul monosodic este un potentiator de aromă şi este adăugat în cantitate mare la amestecurile de condimente şi mirodenii cum ar fi produsele de tip Vegeta sau Delikat care contin până la 15% glutamat monosodic, precum şi supele la plic, condimente pentru peşte, “fix pentru cartofi” etc., adică toate prafurile dubioase care promit mâncare bună făcută din nimic. Alte produse care pot conţine glutamat monosodic sunt unele mezeluri sau unele tipuri de brînză topită.
Într-un raport prezentat în 2006 în faţa comisiei de experţi pentru aditivi alimentari din cadrul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii şi intitulat „Otrăvirea lentă a omenirii” („The Slow Poisoning of Mankind”), cercetătorul John Erb a rezumat sute de studii ce au tratat în ultimii 50 de ani efectele glutamatului de monosodiu asupra animalelor şi oamenilor.
Aşadar, cu toate că guvernele au la dispoziţie o largă bibliografie ştiinţifică privind efectul nociv al glutamatului, nu iau nici o măsură măcar de a informa populaţia, dacă nu şi de a interzice această otravă cu efect întârziat.
În acelaşi timp, la comandă, din când în când, mai-marii şi responsabilii cu sănătatea publică luptă înverşunat pentru a proteja sănătatea publică prin vaccinuri. De ce?

De ce mâncăm fără să ne mai putem opri, până ajungem obezi?
Potrivit cercetătorilor F. Bellisle şi M. Monneuse, un procent de 0,6% glutamat de monosodiu (MSG) este suficient pentru a-i determina pe oameni să mănânce tot mai mult şi mai repede; se pare că în jur de 6% din dieta zilnică a unei persoane ar putea fi alcătuită din MSG.
Aceasta înseamnă că, la un consum de două kilograme de alimente pe zi, un adult sau un copil ar primi o doză de 12 grame de glutamat de monosodiu: o astfel de doză este suficientă pentru a omorî un şobolan de un kilogram (cf. JECFA Toxicology Study, FAO Nutrition Meetings Report Series, 1974, No. 53).
În literatura de specialitate, „şoareci trataţi cu MSG” este o expresie sinonimă cu obezitatea, letargia şi creşterea nivelului de insulină.
De zeci de ani, cercetătorii produc în laborator şoareci ce suferă de obezitate, datorită aplicării de glutamat de monosodiu în diferite doze. De asemenea, MSG-ul adăugat în hrana oilor a condus la o creştere experimentală a apetitului, încât consumul de hrană de slabă calitate poate fi mărit prin tratarea acesteia cu MSG (cf. Factors affecting the voluntary intake of food by sheep, Colucci P.E., Grovum W.L., 1993).
Într-un alt studiu având la bază subiecţi umani, „Umami şi apetitul” („Umami and Appetite”) realizat în 1990 de către P.J. Rogers şi J.E. Blundell, s-a constatat că atunci când un om consumă o masă în care este adăugat MSG, acestuia i se face curând foame din nou şi va consuma o cantitate mai mare de hrană tratată cu MSG decât cea fără acest ingredient.

Glutamatul distruge sistemul nervos şi creşte riscul de epilepsie
Într-un studiu realizat în 1984, cercetătorii au reuşit să provoace atacuri de epilepsieşoarecilor cărora li s-au administrat mici doze de MSG: „Severitatea convulsiilor şi frecvenţa deceselor a crescut în mod progresiv odată cu vârsta” (cf. Monosodium-L-glutamate-induced convulsions–I. Differences in seizure pattern and duration of effect as a function of age in rats, Arauz-Contreras J., Feria-Velasco A., 1984).

Dereglări hormonale – insulina şi hormonul de creştere
MSG-ul este responsabil şi pentru creşterea secreţiei de insulină, într-un studiu documentat de A. Niijima şi T. Togiyama, în 1990: „Când cavitatea orală a şoarecelui a fost infuzată cu o soluţie de MSG, s-a constatat o creştere rapidă a nivelului de insulină din sânge la 3 minute de la stimulare”. Aceleaşi efecte au fost observate şi într-un experiment cu subiecţi umani (cf. Glutamate ingestion and its effects at rest and during exercise în humans, Mourtzakis M., Graham T.E., 2002).
Glutamatul de monosodiu reduce, de asemenea, secreţia hormonului de creştere în timpul adolescenţei. Experimentele realizate pe şoareci au arătat că MSG reduce secreţia hormonului de creştere, şoarecii devenind obezi şi având o creştere deficitară.
Efectele se observă însă şi la oameni: „La indivizii obezi, secreţia hormonului de creştere este împiedicată (…), iar gradul acestui defect în secreţie este proporţional cu gradul de obezitate” (cf. Growth hormone status in morbidly obese subjects and correlation with body composition, Savastano S., Di Somma C., Belfiore A., 2006).

Glutamatul afectează pruncul încă din pântecele mamei sale
În anii ’80 şi ’90 ai secolului trecut, cercetătorii au descoperit că MSG poate să depăşească barieră pusă de placentă şi să pună astfel în pericol copilul aflat în pântecele mamei sale.
Efectele negative au fost amplu analizate pe şoarecii folosiţi în experimente, dar „aceste observaţii dovedesc posibilitatea unei otrăviri dincolo de placentă a fetuşilor umani, după consumul de către mamă a unor alimente bogate în glutamat” (cf. Neurotoxicity of monosodium-L-glutamate in pregnant and fetal rats, Toth L., Karcsu S., 1987).
S-a demonstrat că glutamatul de monosodiu (MSG) penetrează bariera placentei.  Activarea excesivă a receptorilor de glutamat şi supraîncărcarea intracelulară cu calciu indusă de către MSG, care, în cele din urmă, conduce la moartea neuronilor, ar putea rezulta într-o reducere a capacităţii de învăţare şi memorare a puilor de şoareci, dacă mama a fost tratată cu MSG pe când purta puiul în pântece” (cf. Transplacental neurotoxic effects of monosodium glutamate on structures and functions of specific brain areas of filial mice, Gao J., Wu J., Zhao X.N., 1994).
În urma acestor observaţii experimentale a efectelor nocive pe care le are glutamatul asupra sarcinii, cercetătorii M. Hermanussen şi J.A. Tresguerres au tras în 2003 un puternic semnal de alarmă: „Sugerăm cu tărie abandonarea agentului aromatizator glutamat de monosodiu şi reconsiderarea dozelor zilnice de proteine şi aminoacizi recomandate în timpul sarcinii”.

Glutamatul potenţează comportamentul agresiv şi antisocial, scăzând totodată nivelul de atenţie şi concentrare
Un alt efect deosebit de important observat de cercetători în testarea glutamatului pe şoareci este comportamentul agresiv şi antisocial generat asupra rozătoarelor.
Aceasta este de fapt o trăsătură surprinsă de toate experimentele din domeniu, fără excepţie, aşa cum subliniază şi doctorul Russell Blaylock în cartea sa Excitotoxinele.
Şi cum omul este de cinci ori mai receptiv la glutamat decât şoarecii, iar copiii de patru ori mai mult decât adulţii, să ne mai mire oare că, îndopaţi cu glutamatul găsit mai ales în chips-uri, dresinguri şi supe, copiii noştri sunt tot mai agresivi?
Având în vedere că studiile ştiinţifice arată tot mai concludent cum glutamatul distruge zonele cerebrale responsabile cu concentrarea şi atenţia şi, în general, slăbeşte capacităţile cognitive – atât la animale, cât şi la oameni, chiar din faza intrauterină, dacă mama a consumat multe alimente bogate în glutamat –, de ce ne-am mai mira de slabele rezultate cognitive ale copiilor noştri sau de faptul că, aşa cum arată aceleaşi studii, oamenii devin infertili?

vineri, 29 iunie 2012

Doza zilnica de lactate


Laptele este primul aliment pe care il consumam odata veniti pe lume. El este singurul care poate revendica, indiferent de epoca sau de localizarea geografica, statutul de aliment universal. Toti copiii beau lapte si, in afara de lapte, doar apa mai este vitala cresterii si dezvoltarii bebelusului.
Laptele este un aliment complet fiind recomandat in dieta zilnica la toate grupele de varsta. In lapte si derivatele lui gasim proteine cu inalta valoare biologica, vitamine din grupul B (vitamina B12, vitamina B2, vitmina B6, acid folic), vitamina A si D si toate mineralele (calciu, fosfor, magneziu, potasiu, zinc, iod, fier, crom).
Calciul din lapte reprezinta standardul de referinta pentru solubilitatea, absorbtia si disponibilitatea acestuia in organismul uman. din lapte calciul se absoarbe in proportie de 40% in timp ce din vegetale (soia, spanac, broccoli) gradul de absorbtie este de 4-5%.
Corpul unui adult contine peste 1 kg de calciu, 98% din el fiind depozitat in oase de unde se reinoieste continuu, acest mineral fiind folosit ca agent de neutralizare al tuturor produsilor acizi rezultati din metabolism. Zilnic se consuma 1g de calciu, pierdere care trebuie acoperita prin alimentatie.
Nutritionistii au stabilit ca "o portie" de calciu "valoreaza" 300 mg in concluzie avem nevoie zilnic de 3 portii de calciu, adica aproape 1 gram.
100 ml lapte = 125 mg calciu
1"portie" de calciu (300mg) din produse lactate inseamna:
  • 1 pahar de lapte dulce (250 ml)
  • 1 pahar de  lapte batut/sana/kefir (250 ml)
  • 2 iaurturi mici (250g)
  • 1 felie de telemea (75g)
  • 1"triunghi" cascaval (50g)
  • 2  linguri parmezan ras.
Alimente echivalente pentru o "portie" de calciu:

  • 1 ou
  • 1/2 conserva de sardine (cu tot cu oase)
  • 4 felii de paine (100 g)
  • 100 g fructe oleaginoase (nuci, migdale)
  • 300 g boabe de soia sau derivatele ei (tofu)
  • 300 g spanac
  • 2  litri apa minerala


joi, 14 iunie 2012

Diabetul zaharat!

Diabetul este o afecţiune în care organismul nu poate utiliza în mod corespunzător şi transforma mâncarea pentru formare de energie.Combustibilul de care corpul dumneavoastră are nevoie este glucoza, o formă de zahăr. Glucoza provine din alimente, cum ar fi fructele, laptele, unele legume, alimente bogate în amidon și zahăr.
Pentru a controla glucoza din sânge va trebui să mănâncati alimente sănătoase, să fiți activi şi posibil să aveţi nevoie să luati pastile şi / sau insulină.

Iată câteva sfaturi pentru a vă ajuta până când o să consultaţi un dietetician înregistrat.
Mancați trei mese pe zi, la intervale regulate şi nu lăsati un spaţiu mai mare de şase ore distanţă. Puteți beneficia de o gustare sănătoasă.
Limitați zaharurile şi dulciurile (cum ar fi zahăr, deserturi, bomboane, gem şi miere).
Limitați cantitatea de alimente bogate în grăsimi, nu mai consumaţi alimente prăjite, chips-uri şi produse de patiserie.
 Mancați mai multe alimente bogate în fibre, cum ar fi pâine și cereale integrale, linte, fasole uscată și mazăre, orez brun, legume și fructe. 
Dacă vă este sete, beți apă.
Adăugati activitatea fizică în viața dumneavoastră.

Mai jos vă voi prezenta și câteva motive, pentru care cele de mai sus trebuiesc urmate:
Mâncatul la ore regulate ajută corpul dumneavoastră să dețină controlul nivelului de glucoză din sânge.
Cu cât cantitatea de zahăr consumată este mai mare, și nivelul de glucoză din sânge va fi mai mare. Îndulcitorii artificiali pot fi utili. 
Alimentele bogate în grăsimi pot provoca câstigul ponderal. O greutate sănătoasă ajută la controlul glucozei din sânge și este benefic pentru inima dumneavoastră. 
Alimentele bogate în fibre ajută la determinarea senzației de sațietate și pot reduce glucoza din sânge și nivelul colesterolului. 
Consumul regulat de suc de fructe va ridica nivelul glucozei din sânge. 
Activitatea fizică regulată va îmbunătăţi controlul glucozei din sânge.

miercuri, 9 mai 2012

Cum si de ce ne ingrasam?

   Cu siguranta multi dintre noi avem aceasta intrebare, iar daca vom analiza putin situatia ne putem da seama cum 100 de calorii mai mult in fiecare zi, fata de necesarul nostru energetic ne va duce in 4-5 saptamani la un castig ponderal de 1/2 kg. Acest lucru inseamna o crestere de 5-6 kg/an!!!
   Inofensivul surplus de 100 de calorii il putem obtine foarte usor dintr-o gustare cum ar fi o banana, o mana de alune, etc. Asadar, va sfatuiesc sa urmati fiecare dintre voi recomandarile calorice adaptate in functie de stilul dumneavoastra de viata, pentru a preveni neplacerea supraponderii sau chiar a obezitatii.
   Nu uitati de mancarurile energetice concentrate (zahar, amidon, grasimi, sosurile pentru salate, creme, s.a.). Zaharul si grasimile aduc calorii, nici un alt nutrient esential!

   Mai jos va arat un mic exemplu, prin care sa va motivez sa alegeti o cale buna de urmat:
-1 mar mediu ne aduce 70-80 de calori;
-1 mar copt va aduce 210 calorii;
-1 placinta cu mar are un aport caloric de 370 de calorii!!!

   Acestea fiind spuse, haideti sa parasim stilul de viata occidental si sa preluam controlul asupra alimentatiei pana nu este prea tarziu!

luni, 7 mai 2012

Deveniti fericiti si sanatosi!

    Fluxul de energie pozitiva si alimentele sanatoase va vor mentine puternici si sanatosi. Fluxul de energie negativa si alegerile alimentare nesanatoase va vor da o stare de oboseala si de boala.
In acest caz, pentru a avea o sanatate buna si un spirit tanar, vreau sa fiti mereu fericiti, sa aveti o atitudine pozitiva si ceea ce este mai important, sa doriti sa va simtiti bine!
   Noi suntem cei care detinem puterea si avem posibilitatea de a lua decizii, cu un anume scop, cautandu-ne implinirea! Asadar, putem sa devenim creatorii situatiilor in care ne aflam, putem sa fim cauza, in loc sa fim efectul. Pornind de la aceasta realitate, am sa incerc sa fiu cat mai practica si ma gandesc sa va incant papilele gustative cu o minunata salata de ghebe cu usturoi.

Ingredientele necesare:
500 g ghebe(congelate sau proaspete);
50 ml ulei de masline extravirgin;
otet balsamic;
sare marina, bruta;
usturoi;
marar proaspat;
optional smantana/iaurt.

Daca ciupercile sunt congelate, se dezgheata.
Se prefera ghebele proaspete, care se spala foarte bine si se pun la oparit in apa fiarta cu sare si otet. Se tin pe foc 10 minute (timpul se poate scurta pentru o mai buna valoare nutritiva!). Se scurg, se mai spala o data, se pun intr-un castron, se adauga peste ele ulei, otet, usturoi zdrobit, sare si marar proaspat tocat.

Puteti manca fara grija!

luni, 26 martie 2012

ZECE ADEVÃRURI IMPORTANTE DESPRE HRANÃ!

Haideţi să vedem care sunt acestea:

1.Un regim alimentar bogat în grãsimi (în special,grãsimi saturate) şi sare este asociat cu un risc crescut de apariţie a unei afecţiuni coronariene.
2.În medie, se estimeazã cã o treime dintre cazurile de cancer ar putea fi prevenite prin schimbarea regimului alimentar.O dietã bogatã în fibre şi cereale integrale şi sãracã în grãsimi are capacitatea de a preveni o parte dintre tumorile canceroase, printre care şi cele de colon, de stomac şi cancerul la sân.
3.Mulţi experţi în fertilitate sunt convinşi cã un regim alimentar nesãnãtos, bogat în grãsimi, zaharuri şi diverse tipuri de hranã procesatã, sãracã în substanţe nutritive esenţiale pentru fertilitate, poate conduce la infertilitate şi creşte riscul pierderilor de sarcinã.
4.O dietã bogatã în grãsimi, zaharuri şi sare conduce la creşterea în greutate şi mãreşte riscul instalãrii obezitãþii. Greutatea excesivã nu numai cã duce la creşterea riscului de apariţie a bolilor cardiovasculare, a diabetului, a cancerului şi a infertilitãţii, ci este asociatã şi cu starea de obosealã, un nivel scãzut al respectului de sine, performanţe fizice şi mentale scãzute.
5.Un regim alimentar nesãnãtos creşte riscul apariţiei depresiilor şi a oscilaţiilor de dispoziţie. De asemenea, este asociat cu sindromul premenstrual, poftele alimentare necontrolate şi anxietatea.
6.Un regim alimentar cu un conţinut ridicat de aditivi, conservanţi şi zahãr rafinat poate cauza scãderea capacitãţii de concentrare,hiperactivitate şi chiar agresivitate. Motivul este acela cã alimentele cu un conţinut ridicat de zahãr şi aditivi alimentari au o cantitate micã de crom, care se pierde în procesul de rafinare. Cromul este necesar în reglarea nivelului de zahãr din sânge; dacã acest nivel este scãpat de sub control,devine posibilã apariţia acestor tulburãri de comportament.
7.O dietã cu un conţinut scãzut de calciu, un element esenţial pentru menţinerea rezistenţei sistemului osos, creşte riscul ca oasele sã devinã fragile sau casante — afecţiune cunoscutã sub denumirea de osteoporozã.
8.Un regim alimentar sãrac în substanţe nutritive supune ficatul la eforturi enorme. Acesta are un rol esenţial în desfãşurarea unei digestii bune şi în absorbţia vitaminelor şi a mineralelor vitale. Pentru o stare de sãnãtate optimã, ficatul trebuie sã funcţioneze la cea mai înaltã capacitate. Ficatul nu poate face faţã unor cantitãţi mari de grãsimi saturate sau de alcool, fapt ce poate provoca afecţiuni ale ficatului sau ale rinichilor, precum bolile renale sau ciroza (o afecţiune gravã, în care celula hepaticã se distruge definitiv).
9.Un regim alimentar bazat pe un consum excesiv de zahãr poate conduce la un nivel ridicat al glucozei (forma sub care este transportat zahãrul în sânge) în organism, fapt care poate cauza probleme de metabolizare a zahãrului, precum diabetul zaharat. Simptomele acestei boli sunt setea, urinarea frecventã, cauzatã de excesul de glucozã, probleme cu vederea, oboseala şi infecţiile repetate.
10.O dietã extrem de sãracã în substanțe nutritive poate afecta sistemul imunitar, în care caz organismul devine vulnerabil la rãceli, gripe şi are o sãnãtate precarã, în general. Avem nevoie de un aport constant şi echilibrat de vitamine şi de minerale esenţiale pentru a menţine sistemul imunitar într-o stare de funcţionare bunã, astfel încât sã ofere o protecţie eficientã împotriva infecţiilor şi îmbolnãvirilor.

miercuri, 21 martie 2012

Să trăim în armonie cu natura!!!

Bioritmul uman  nu poate fi păcălit!!! Așadar, cum alimentele nocturne pot fi consumate seara (andive, conopida, varza, țelina, ridichile, cartofii, peștele, moluștele, merele, perele, bananele, nucile, migdalele), o dată cu sosirea PRIMĂVERII, anotimp al renașterii, organismul își accelerează procesele de detoxifiere!
Cu alte cuvinte, a venit momentul să diminuăm consumul de carne și să creștem consumul de verdețuri de sezon. Dar, cum multi dintre voi, stiu că nu vă puteți închipui o masă fără alimente proteice de origine animală, vă recomand consumul de pește (păstrăv, ton), mielul, iepurele de casă.